Vrei să laşi urmaşilor contul de pe reţelele sociale după ce mori? Facebook îţi permite acest lucru!


Postat de Ann in 05 Mar 2015
Vrei să laşi urmaşilor contul de pe reţelele sociale după ce mori? Facebook îţi permite acest lucru!

Reţelele de socializare ne-au schimbat viaţa radical. Socializăm online, vorbim cu prietenii, ne jucăm acolo, împărtăşim gânduri şi emoţii, conţinut multimedia. Însă, ca orice om de pe pământul asta, din nefericire, ajungem şi în ziua în care închidem ochii şi plecăm frumuşel de pe lumea asta.

Ce se va întâmplă atunci cu al nostru cont de Facebook să zicem? Va fi închis, va dispărea, sau va putea fi lăsat moştenire urmaşilor? Acum Facebook chiar poate să rămână moştenire urmaşilor prin Legacy Contact, opţiune prin care se desemnează un prieten care va avea control oarecum limitat asupra contului după moartea noastră. Practic, el va putea schimba avatarul, coperta, anumite aspecte ale paginii personale, chiar poşta în anumiţi termeni şi condiţii stipulati de aplicaţie.

În caz că nu suntem aşa de mărinimoşi şi vrem să folosim opţiunea Legacy Contact, Facebook ne lasă să cerem şi ştergerea contului imediat după ce o persoană apropiată semnalează decesul. În prezent, Facebook are opţiunea de semnalare deces, iar după verificări amănunţite se va dezactiva contul, însă el va rămâne undeva în istoricul Facebook, fără a putea fi accesat de publicitari şi alţi prieteni.

Prietenii care sunt lăsaţi moştenitori pe cont pot chiar să descarce fotografiile şi să accepte cererile de prietenie, dar nu vor putea citi mesajele şi nici să umble în setările definite de decedat. Profilurile active graţie opţiunii Legacy Contact vor fi semnalizate printr-un tag „Remembering” pentru a nu se crea confuzii.


FacebookGoogle+Twitter

Adaugă un comentariu

nu va fi publicat pe blog
cod verificare
* Câmpuri obligatorii